EXCLUSIV – A fost la un pas de Steaua, acum se transferă la Inter:** „Am discutat cu Steaua, dar sunt foarte aproape să semnez cu italienii!”

EXCLUSIV - A fost la un pas de Steaua, acum se transferă la Inter:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Elinton Andrade este la un pas de transferul vieții. Fostului goalkeeper al Rapidului îi expiră contractul cu Olympique Marseille și, deși i s-a promis prelungirea contractului, este foarte aproape de un transfer la Inter Milano.

În acest moment sunt foarte aproape de un transfer în Italia. Mi s-a propus să fiu rezerva lui Julio Cesar, dar totodată, nici OM nu vrea să renunțe la mine și mi-a propus încă doi ani de contract. Să vedem ce va fi„, a explicat portarul pentru ProSport

Elinton Andrade se afla pe lista scurtă a Stelei, după cum chiar portarul a recunoscut într-un interviu acordat cotidianului nostru în urmă cu ceva timp. În condițiile în care Ciprian Tătărușanu va pleca – lucru foarte probabil – „Păpușa” era o variantă plauzibilă.

Recunosc, impresarul meu a fost căutat deja de către cineva din conducerea Stelei, dar nu pot spune că am aranjat totul de la cap la coadă. Încă mai suntem în discuții, sper să ajungem la un bun rezultat„, Elinton Andrade, într-un interviu pentru ProSport la începutul lunii martie.

E poreclit „Păpușa”

Sosit la Rapid în 2007, după ce a jucat fotbal în sală la Vasco da Gama (!), Elinton Andrade a bifat 36 de meciuri în Giulești. A fost poreclit „Păpușa”, deoarece se îngrijea excesiv de imaginea sa, spre amuzamentul colegilor. Cumpărat cu 75.000 de euro, Andrade avea un salariu lunar de 6000 de euro. Sudamericanul a declarat în repetate rânduri că idolul său este Dani Coman.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, însoțit de călugări pe stadion după ce FCSB a devenit campioană. VIDEO
Gigi Becali, însoțit de călugări pe stadion după ce FCSB a devenit campioană. VIDEO
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×